Finele de an 2007 l-am organizat foarte intim doar eu cu iubitul meu, punct.
Si cum de craciun era un pic de dorinta de racorire am cautat sa fie posibil sa mergem la munte.
Locul ales se numeste Cameron Highlans situat in nord vestul statului Pahang (stat din centrul Malaiesiei),la o altitudine de 2000m deasupra nivelului marii foarte renumita si cautata destianatie mai ales pentru frumusetea sa si aerul deosebit de proaspat. Dupa ce l-am vazut cu ochii proprii am inteles de ce, de o frumusete rara, cum s-ar spune pe la noi. Locul e o mare intindere de coline, vai si munte acoperite de o imensitate de verde, e imposibil de descris: plantatii de ceai, gradini de flori un fel de pepiniere interminabile, ferme de legume si fructe. Oricum ceea ce mi-au vazut ochii se incrie in seria locatiilor unice si stiu ca sunt o privigiliata a sortii pentru ca am posibilitatea de a ma incarca de atata frumusete si natura.
Voiajul pana la destinatie l-am facut cu masina, corect ar fi fost cu “avionul” ca masina iubitului meu zboara nu merge, asta facandu-ma fericita pe mine ca nu ma limitez la bagaje si pe sotul meu deopotriva ca se poate distra suficient prin a testa ce poate sa faca si cat cu noua achizitie. Traseul incantator si ultima parte cea din munti absolut superba si ceea ce era mai important fara trafic ceea ce l-a facut pe posesorul masini sa scoata soferia din el.
Ajunsi la destinatie primul impact a fost realmente minunat: aerul respirabil si un miros ca de iarba proaspat cosita, o racoare placuta si o senzatie ca am nimerit cat se poate de bine.
Hotelul unde facusem rezervarea s-a dovedit o alta frumoasa surpriza: era nou, curat si, chiar daca o spun a o mia oara si o sa mai repet inca de atatea ori, ireprosabile, de vis, am avut din prima clipa senzatia ca suntem niste printi ceva, oricum persoane importante vreau sa spun.
Camera mare, frumoasa si curata cu o vedere la munte si cand am deschis geamul m-a izbit un aer curat.
Explorarea locului a inceput a printr-o plimbare la strada din apropiere ceea ce ne-a facut sa ne dam sema sa stam chiar in centrul din Tahan Rata in vecinatatea tuturor punctelor de interes. Strada plina de buticuri si intesata de restaurante te imbia de mirosuri si arome orientale, foamea venea odata cu racoarea locului si aveam o senzatie ca sunt acasa sau mai bine spus ca acasa. Ma simteam la munte in Romania sau Italia in lunile tarzii de primavara sau sfarsit de septembrie…. nu pot sa explic ce bine e sa te simti ca acasa fara sa inchizi ochii ci doar sa privesti in jur, indiferent de culorile etnice de pe strada. De fapt doar asta ma mai trezea la realitate, multitudinea de natii imi mai amintea ca sunt de fapt la peste 10.000 km de locul natal.
In zilele vacantei noastre de craciun am cumparat o excursie pentru a vizita un pic principalele puncte de interes. Ghidul nostru, un malaesian foarte dragut si simpatic ce vorbea limba engleza si destul de documentat, ne-a plimbat rabdator facand si companie grupului nostru. Prima destinatie m-a lasat fara posibilitatea de a articula, efectiv perplex: BOH plantation tea factory. Asa incepen prin intermediul ghidului nostru sa cunoastem cate ceva din istoria locului: Cameron Highlands senumeste asa datorita lui William Highlands un explorator care scrie in 1885 prima data pe harta numele locului dupa al sau. El prevede potentialul urias al locului pentru culturile de ceai: solul, umiditatea si temperatura intre 10 si 20 grade, atuuri foarte importante pentru a pune bazale plantatiilor de ceai din peninsula malaesiana.
Prima data data spun ca s-a plantat ceai aici in 1929 acesta fiind si fondatorul a Boh tea estate. 
Aflam ca pentru un kg de ceai sunt necesare 5 kg de frunze proaspete culese cu mare atentie si precizie. Frunzele sunt recoltate la fiecare 7-8 zile cu regularitate si totul dar absolut totul arata ca ca prospat tuns, o precizie incredibil. Nu poti cuprinde cu vederea tot pamantul din jur acoperit cu arbusti de ceai plantati cu carari printre ei.
Procesul de uscare, fermentare, oxidare, separare si sortare e pastrat cu strictete si te poate convinge ceasca de arome bauta chiar pe plantatie intr-un loc cu bellvedere fantastic, o terasa suspendata ce iese indrazneata ca un balcon amplu si te face sa crezi ca esti deasupra minunatiilor lumii. Daca nu ar fi existat excursia cu timp limitat de sedere si alte obiective in program m-as fi reinventat cateva ore bune pana la uitarea de sine acolo in mijlocul mirosului acela proaspat si impatator si cu sorbituri mici din licoarea ce altadata era mai bine cotata ca aurul!!! Drumul de intoarcere ma face sa-mi mai clatesc ochii de frumusete si verde, verde, infinit de verde, aer proaspat, racoareeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!
Urmatoarea noastra destinatie una dintre plantatiile de capsuni, dar ce capsuni, nu e ca nu mai vazusem pentru ca am la bunica mea un petec de pamant cu capsuni, dar aici erau deliciase, mari gigantice si gustoase, consistenta tare de parca erau de la frigider. In fine m-a impresionat bunatatea gustului si acum ca ma gandesc mi se umple gura de apa…..mmmm.
Ca sa ne indulcim in continuare urmeaza stupii de albine si piata de legume si fructe : market square. Dupa ce deja eram deja indulciti si satui de cate fructe mancasem, deci cu burta la cale, continuam periclul nostru cu rose garden. Situata pe o colina, ca fiecare loc de aici cu o terasa suspendata de pa varf pentru better vieau serele si apoi spatiite deschise te faceai sa te minunezi ca un copil cu jucaria noau de fiecare data cand inaintai. Hibiscusul, floarea mea preferata dealfel care in Malaesia e simbol national, era intr-o multitudine de forme, culori si dimensiuni, unele aveau palaria florii atat de mare cat fata mea!!! Serele nu cuprindeau doar trandafiri, acestia erau intr-adevar majoritari, erau multe alte specii care mai decare mai deosebite si de diferite de la cele cunoscute, in sensul de stiute de mine.
Inchiderea traseului nostru a fost cu gradina de fluturi, care dupa ce o vazusem pe cea din insula Penang (prima din lume si cica cea mai mare)…pot spune ca ramane putin in umbra, dar avea cateva specii de fluturi mari si frumos colorati.
Dupa asa o zi, era chiar Ajunul Craciunului, incarcati de o energie si de atata frumos cat nu se poate exprima in cuvinte, ne-am incheiat seara intr-un local chinezesc unde exista o zona wifi care ne-a permis sa vorbim acasa cu ajutorul portabilului nostru cu cei dragi.
Cel mai fericit a fost iubitul meu care s-a putut uita si la meciul formatiei sale Inter cum castiga in derby-ul cu vesnica rivala AC Milan.
Intorsi acasa zgribuliti de racoare si parca cu dorinta de a tremura pana cand nu ne mai tin muschii, senzatia asta e de neimaginat in Malaesia, am asteptat sa vina Mos Craciun. De fiecare data cand deschid un cadou copilul din mine iese afara, incep sa tremur de emotie si nerabdare sa vad ce ascunde pachetelul, cat de cumintica am fost anul acesta…. sa vad apoi si bucuria iubitului meu cand deschide ce i-a pregatit si lui mosul. Surpriza a fost mare si placuta si asa mare ca as fi dormit cu poseta noua in pat, colierul deja l-am inaugurat din seara respectiva…;-)))
Chiar daca nu ningea afara, daca focul nu trosnea in soba, daca nu mancasem piftie si sarmale, daca nu sunase nimeni la usa sa colinde craciunul alaturi de iubitul meu a fost ceva minunat doar noi doi ne-am bucurat doar unul de celalalt si nu am impartit cu nimeni momentele noastre. Asa multa intimitate am simtit, atata apropiere, atata caldura in priviri si iubire in imbratisarile noastre, dragostea mea e unica pentru ca e a mea si ma simt cea mai fericita femeie de pe pamant pentru ca iubesc si ma simt iubita, dorita, curtata, alintata, protejata, cocolata, ma simt sotia sotului meu cu tot ce implica asta.
Prima zi de craciun incepe prin explorarea pe cont propriu a altor plantatii de ceai si bineinteles o buna ocazie de a testa inca odata daca era nevoie a calitatilor masini… noua plantatie vizitata spectaculoasa ca cea din ziua precedenda, mi-a rusine ca nu pot sa redau in cuvinte ce frumusete, nici fotografiile facute acolo nu pot dezvalui cat de superb era. Participau la definirea senzatiilor o multime de simturi: vaz, miros, gust, pipait si linistea te facea sa crezi ca s-a oprit timpul in loc. Pentru mine ori s-a oprt cateva momente ori imaginatia mea m-a facut cred asta, imi place sa cred ca pot fura de la viata momentele frumoase in sensul ca le opresc pentru a deveni fara de sfarsit si le tin in san sa nu mi le fure nimeni. Imi place si petrecerea impreuna cu ceilalti, sa impart bucuria cu cei dragi dar solitudinea nu-mi displace deloc. O ciudata contradictie coabiteaza in mine, ma incarc cand ma intalnesc cu oamenii dragi care am invatat ca se numesc prieteni, ma incita sa-mi largesc cercul de cunostinte, ma motiveaza si stimuleaza cand vreau sa fac surprizele (cat imi placccccccc) dar o imensa pace si liniste simt cand ma retrag sa sedimentez tot intr-un duet eu cu mine insami. Inteleg ca de aceeasi factura e si sotul meu, iubitul meu, prietenul meu cel care-mi este jumatate si care am decis sa mergem mai departe impreuna. Asa ca ne completam si intelegem momentele noastre si nevoia de spatiu in cuplu.
Il iubesc mult, poate mai mult decat pe mine, il stimez si-i multumesc ca m-a ales sa-i fiu soata.
Dupa un Craciun care a fost mai mult decat am sperat, unde ne-am relaxat, dormit, iubit, plimbat in voie cat am vrut noi, cu o mare fericire in suflet ne-am intors acasa in KL testand bineinteles cat e de buna masinica la drum.