20 iulie incepe ca zi de vacanta foarte devreme fata de cum obisnuim, asta pentru ca am rezervat o excursie sa cunoastem un pic, cu o zi inainte imediat ce am ajuns ni s-a propus un tur ce ne-a placut in plus cu ghid vorbitor de limba italiana. Asa ca dupa micul dejun foarte matinal iata-ne la 8,30 la receptia hotelului unde ne astepta Gustavo, ghidul nostru. Un barbat tanar, cam la 40 de ani, inalt, cu o pozitie foarte mandra a corpului, imbracat in traditionalul port balinez, pe frunte, tample, marul lui adam cu boabe de orez, mi-a facut o impresie foarte frumoasa. Asa incepe de fapt aventura noastra in Bali. Gustavo care vorbea o limba italiana destul de bogata incepe sa ne initieze in frumoasa si vasta, diversa cultura balineza.
A intelege cultura balineza inseamna de fapt pentru mine sa percepi insula mai profund. Pentru asta m-am bucurat ca ghidul este local si ca raspunsurile la intrebarile noastre sunt pentru mine pot avea o incarcatura aparte.
La intrebarea noastra de ce sunt asa multe temple in Bali, pentru ca sunt la tot pasul, am aflat ca fiecare sat, comunitate are minim trei temple dedicate a trei figuri ale Puterii supreme. Cum nu se cunoaste chipul si infatisarea Dumnezeului local acesta este personificat in mai multi, dupa ce puteri are: Brahma, Vishnu si Shiva, impletini intr-o trinitate iar Zeul suprem este SanghyangWidi. Bali este renumit in primul rand pentru templele sale.
Traducerea în indoneziană pentru cuvântul templu este Pura, cuvânt provenit din sanscrită, care înseamnă spaţiu înconjurat de ziduri.
Numărul lor este foarte mare, cel puţin trei temple se găsesc în fiecare sat. Chiar şi amplasamentul lor este foarte important, fiind aliniate în funcţie de munte, mare şi răsărit, fiecare din cei trinitate foc, aer, apa, elemente vitale pentru a exista pe pamant.
Cel mai important templu este Pura Puseh sau Brahma (sau templul originilor) este considerat creatorul fiind reprezentat de foc, dedicat strămoşilor fondatori ai satului şi care este amplasat pe cel mai înalt punct al satului (muntele).
În centrul satului este Pura Desa sau Vishnu, este protectorul, fiind reprezentat de apa este construit foarte aproape de o apa curgatoare sau lac si este dedicat spiritelor care protejează satul (răsăritul).
În punctul cel mai apropiat de nivelul mării este Pura Dalem sau Shiva, (sau templul Morţilor), unde se află şi cimitirul (marea). Pura Dalam este distructiv fiind reprezentat de aer. Acesta este locul unde este aşezat Durga, care reprezintă încarnarea oribilă a soţiei lui Shiva.
De mentionat ca fiecare loc de munca, casa, inclusiv piata are un mic templu „sanga” unde fiecare comerciant la fiecare inceput de zi se roaga pentru sine, familie, clienti, conceptul lor fiind urmatoarul: daca este clientul fericit si el comerciantul in general sigur va fi fericit.
Exista un templu care este de o mare importanta, acesta se numeste Pura Besakih, este de fapt un intreg complex de temple 23 la numar, astfel acesta devine cel mai important templu de pe insula. Situat sub cel mai inalt munte Agung (sacru) denumit si templul Mama, se spune ca atunci cand a erupt vulcanul lava s-a impartit in doua parti la stanga si la dreapta templului, acesta scapand fara a fi acoperit. Acest templu este considerat proprietatea intregii insule, nu doar a satului unde se afla.
Cu acesta mica introducere a credintelor si obiceiurilor balineze incepem de fapt primul nostru stop: dansul barong si danzul cutitului.
Pentru asta ghidul nostru ne-a dus la Batubulan intr-un loc amenajat ca un mic amfiteatru cu scena decorata in stil, cu orhestra de muzicanti de gamelan (acesta e termenul pentru muzica locala bazata in special pe percutie, pe o specie de xilofon confectionat din bambus, pe o multitudine de instrumente cu o coarda sau mai multe…etc). la intrare primim o explicatie scrisa a dansului care se desfasoara pe acte (prolog + sapte acte), e o poveste a luptei dintre bine si rau. Daca privesc in jurul meu observ ca 99% din spectatori sunt straini (albi), toata lumea e mai atenta la facut poze, la ce filmeaza, decat la spectacol. Destul de colorat publicul, unii pentru cat de tatuat au corpul, bineinteles la vedere, altii pentru ca s-au ars cu o zi inainte poate pentru ca-s rosii ca racul.
Dar incepe spectacolul cu tobe, gonguri, sunete stranii care reprezinta de fapt muzica locala, in aceste acorduri intra in scena si dansatorii desculti toti, fiecare reprezentand un personaj. Raul si binele convietuiesc in acest dans intr-un paradox contradictoriu. Raul nu poate fi invins niciodata, binele de fapt convietueste cu el.
Balinezii cred in cultul animist: duhuri, spirite ale plantelor, animalelor…
Dansul e plin de personaje umane si animale: Barong (un leu-dragon) reprezinta binele, Rangda (monstrul mitologic) reprezinta raul, apoi maimuta care-l ajuta pe barong, luptatori, femei tinere, etc.
Tot spectacolul dureaza cam aproape 2 ore si pe mine una m-a tinut foarte prinsa. Sincer mi-a placut tot ritualul si toata povestea (noroc de explicatiile scrise).
Iesim fericiti si surpriza ne asteapta afara, de vanzare bineinteles, o farfurie turistica cu Bali iar in centru cu o poza in care suntem si noi facuta inainte de intrare impreuna cu o dansatoare locala costumata foarte frumos. O cumparam chiar daca nu are o calitate grafica deosebita. Oricum o amintire frumoasa si interesanta de la Bali, nu?
Urmatoare etapa a excursiei noastre este la Tohpati la un cetru de Batik.
Tehnica batikului balinez nu este prea diferita de cea din Malaisia. In general conturul desenului se face cu ceara (klowong) pe ambele fete ale panzei, dupa care se deseneaza cu punctele de ornamente. Apoi se incepe lucrul cu culori, delimitatea facuta cu ceara nu se depaseste.Dupa ce se termina lucrul cu culori se lucreaza la detaliile desenului si se elimina ceara cu apa clocotita. Se spala panza si se usuca la umbra. Culorile folosite sunt foarte puternice fiind naturale, iar in traditia balineza culorile traditionale de batik sunt: albastru-maron si galben-auriu simbolizand viata.
Dupa intesanta vizita la casa Batik am cumparat si noi o mostra pentru a ne aminti de arta lor.
Urmatoarea etapa a calatoriei noastre e o vizita la o casa balineza traditionala, care de o unicitate… si foarte des intalnita, dealtfel elementele casei balineze se regasesc peste tot si in modernele constructii.
Casele sunt construite simplu, dupa niste principii foarte riguros respectate: locul pentru oaspeti, pentru gatit, pentru repaos, pentru animale, pentru lucru, templele bineinteles nelipsite.
Elementul arhitectural defitiv balinez e „bale” adica dreptunghiular.
Numarul de coloane ce sustine in general acoperisul depinde de casta din care posesorul casei face parte.
Intrarea este strajuita de doua statui a soldati (strajeri ar fi termenul potrivit) care au rol de a proteja, apoi urmeaza poarta principala are o arhitectura unica: este ca un intreg foarte inalt sectionat perfect la jumatate apoi despartit, se intra prin centrul acestei despartituri.
La intrare, in partea externa a portii, la stanga exista o placuta pe care sunt scrise informatiile despre familia care are aceasta casa.
Mai intai e numele proprietarului, apoi numarul casei, apoi din ce comunitatea face parte si cati membrii are familia: cate famei, cati barbati apoi suma lor.
Placuta de la casa unde urmeaza sa intram ne este tradusa de Gustavo, ghidul nostru, limba si literele balineze deriva de fapt din sanscrita.
Dupa ce pasesti de aceasta intrare de o frumusete uluitoare dai de un zid cu un rol si acesta protectiv.
Din afara dealfel privind inauntrul curtii privirea se izbeste de acest zid, nu poti vedea nimic din ceea ce se gaseste dincolo. Ai impresia ca este un labirint pentru ca trebuie sa mergi ori la stanga ori la dreapta pentru a intra propriu zis.
Zidul acesta nu este foarte inalt si nici asa mare, intrarea se face ocolind prin stanga sau dreapta sa. Imediat in partea dreapta se gasesc pavilioanele destinate silozului de orez, a gradinii de fructe, a spatiului animalelor, pasarilor. In partea diametral opusa in stanga se afla bucataria, adica spatiul inchis unde se gateste. Inauntrul acestei incaperi este o plita care intotdeauna are pe ea ceva oale din lut in care se gateste, aflandu-ne intr-o tara tropicala unde in trecut nu exista frigider mancarea e tot timpul proaspata si maximum e mancata in aceeasi zi.
Pe partea dreapta in continuarea spatiului destinat animalelor si alimentelor e un fal de sopron deschid destinat lucrului sau iar cand nu se lucreaza repaosului.
In oglinda pe cealalta parte este pavilionul destinat oaspetilor.
Central in partea de final a curtii se afla casa gazdelor, unde dealtfel se doarme, se duce viata interna de familie. Interesant este ca pe peretele de la intrarea in casa gazdelor sunt doar fotografiile familiei doar cu cei vii, cei morti sunt imediat scosi din tablou. Acesta si pentru a nu te intrista cand vezi mereu fotografia unuia drag din familie disparut.
In partea dreapta in spatele tuturor constructiilor, dealtfel in linie cu casa gazdelor se afla templele familiei unde se incepe ziua cu ofrande si rugaciuni. In general casa balineza are trei temple cu zeii trinitatii. Casa balineza este marginita de jur imprejur de un zid, privit de sus este un dreptunghi in interiorul sau avand mai multe mici dreptunghiri, acestea fiind constructiile. Central in curte se afla un copac mare de frangipani sau hibiscus, florile sale fiind necesare pentru confectionarea ofrandelor zilnice in primul rand. Soproanele si toate pavilioanele sunt acoperite cu un acoperis foarte inalt piramidal formand un unghi ascutit sus. Materialul folosit pentru a acoperi acesta se foloseste o iarba lunga care este cultivata special pentru a deveni material de constructie. Iarba respectiva care poate ajunge la inaltimea de 2 m cand se recolteaza, se usuca apoi se incepe lucrul: se indoaie in doua pe o bara de bambus formandu-se ca niste fuste. Pe acelasi principiu ca la casele de la noi acoperite cu sindrila se porneste de jos in sus punandu-se straturi starturi randurile cu iarba indoita. Stratul devide destul de gros, ni s-a spus ca este impenetrabil, deci impermeabil si devine un acoperis foarte umbros si racoros, lasand totodata aerul sa circule. Acoperisul coboara foarte jos, nelasand soarele sa intre in spatiul din interior. Eu una am ramas impresionata de tehnica lor.
Gazda noastra era un batranel foarte batran care-si pune casa la dispozitie pentru a fi vizitata de turisti. Dealtfel societatea balineza il influenteaza pe el si pe cei care au o astfel de casa sa le mentina asa pentru a mentine si transmite cultura balineza mai departe. De la ghidul nostru am aflat ca e un mare pacat sa vinzi casa balineza, nu se vand si nu se cumpara, doar se mostenesc, comunitatea (casta) avand un rol foarte activ aici, daca exista familii cu mai multi copii, daca exista familii fara. Pacatul consta in credinta ca daca ai platit cu bani de fapt casa nu e a ta, poate va deveni doar daca zilnic ai facut rugaciunile si ai depus ofrandele, daca si comunitatea isi va da acordul, acesta fiind influentat de comportamentul tau de a duce traditia mai departe. Se spune ca la Bali nu exista oameni fara casa, toata lumea are unde sa doarma noaptea!
E… absolut fara cuvinte, trebuie sa mergeti sa vedeti.
Dupa puternica impresie ce ti-o face casa balineza, cu regulile sale stricte de arhitectura si cu precizia de domneste la tot pasul am pornit catre urmatoare noastra destinatie: o galerie de sculpturi. Pentru balinezi sculptura si pictura au fost indelednicirile din viata de zi cu zi. Aici unde te uiti respira arta, sculpura: porti ale templelor, statui reprezentand zeitati si idoli, intrarea in case, sculptura o gasesti la tot pasul, traiesti printre ea. Ocupatia face si azi parte din indelednicirea de baza a lor, fara a avea vreo valoare artistica, cu toate ca ar merita-o pe deplin. Abia dupa ce insula a devenit un obiectiv turistic, straini i-au influentat pe balinezi sa-si puna in valoare munca si sa devina pentru ei un obiect de schimb, sa faca si comert.
Sculpturile traditionale sunt pictate in culori vii, lucru ce le da un aer aparte si o originalitate lucrarilor. Stilul original a mai suferit schimbari, datorita influentelor straine. Asa au ajuns azi sa fie in majoritatea lor sculpturi nepictate, ceea ce face artistul sa-si puna in valoare maiestria si sa intre in detalii de neimaginat. Lemnul in care se sculpteaza eate de diferite culori, cel care cica se gaseste numai in Bali este asa numitul „lemn de crocodil” , alb la culoare, numele e dat de forma scoartei copacului ce seamana cu pielea aligatorului. Cel mai folosit este lemnul de tek (jati) fiind foarte bun pentru sculpturi pentru ca nu are structura fibroasa, este rezistent si greu de atacat de insecte. Lemnul se santal este foarte folosit si provine din zona Timor. Mahonul este foarte intalnit in zona Jepara, abanosul de asemenea se sculpteaza, acesta fiind importat.La fel şi mahonul este folosit la sculpturi mai ales în Jepara, iar abanosul importat din Kalimantan şi Sulawesi.
Temele alese sunt in general mitologice, fiecare cu o istorie, dansatoare, sau in general aminale, construite in cadrul natural in care se gasesc. In felul acesta intalnim sculpturi ce reprezinta animale in forma reala facute foarte detaliat si credibil, iti transmite emotie. Peisajul din jur e foarte amanuntit, tabloul, sculptura, devenind tridimensionala avand in interior ca o increngatura de labirinturi. De cele mai multe ori se intalnesc sculturile mitice cu chipuri si creaturi stranii care de fapt fac si deliciul sculpturilor balineze. Intalnesti destul de des sculturi foarte ciudate facute din trunchiuri de copac ceva mai contorsionate, din radacini, dezvaluind forme si chipuri monstruase si distorsionante uneori. Masti, arme, scuturi, sulite, tobe, obiectele necesare de zi cu zi, dar si multa nuditate este prezentata in sculturile lor. Femei goale, scene care pentru neavizati poate inspira multa obcenitate prin multitudinea de pozitii sexuale umane si umano-animale, pari de toate dimensiunile, in realitate am vrut sa spun penisuri, care reprezinta puterea, fertilitatea si creatia mai ales. Cat de multe nuduri! Ce imagini nebuloase! Mi se par cam obsedate de sex si de corpul femeii in majoritatea cazurilor cu sanii ca niste butelcute pline cu lapte. Mi s-au parut mai multe chiar decat am vazut la Amsterdam!
In casa de sculptori, unde suntem dusi, munceste toate familia, fiecare membru al familiei avand un rol foarte bine stabilit, cand spun fiecare membru iau in considerare si copii care muncesc si de fapt preiau arta de la parinti inca de mici. Ce traditie sanatoasa si lipsita de demagogia in care ne scaldam noi in Europa, nefacand nimic pana la 18-25 ani, dupa caz!
Foarte intalnite peste tot, adica in toate partile insulei sunt mastile. Acestea sunt foarte prezente in ceremoniile si dansurile balineze. Balinezii au mastile mai sofisticate si colorate, dragostea lor pentru culori se observa si in mastile dansului Barong. Scuptura pe langa latura practica are si un rol decorativ. Carucioarele de copii sunt foarte frumoase, usile sunt adevaratele opere de arta, peste tot gasesti panouri tridimensional sculptate cu scene din mitologia si cosmologia balineza.
Vizita la casa si galeria sculptorului m-a lasat fara cuvinte, putand vedea si uneltele lor, cel putin pentru detalii fine se utulizeaza cam 25 de minidalti diferite, sincer mie una mi se pareau toate la fel, fiind micute si delicate.
Dupa toata „baia” asta de frumos si explicatii peste esplicatii despre scuptura ne urcam in masina sa ne continuam excursia noastra iesind din Ubud spre a ne relaxa si incarca de energie de la cascada Tegenungan.
In locul unde am ajuns, de la coborarea din masina am fost „bombardati” de micute fetite care vindeam cate ceva si incercau sa lege un dialog cu noi in engleza, rusa (mi se intampla des sa fiu intrebata daca-s rusoaica, ceea ce ma irita), italiana. Am inteles ca de mici invata sa vorbeasca ceva limbi straine, aceasta ajutandu-i la supravietuire. Cascada nu foarte mare, ceea ce era interesant de mentionat este ca de obicei la o cascada se vede muntele, macar o stanca. Aici era prezenta atata vegetatie ca parca venea din jungla si cadea tot in ea, era de jur imprejur o mare de verde, cu apa ce cadea central. Foarte frumos si cu adevarat relaxant. Plecam sa ne continuam circuitul nostru trecand prin superbe zone cu terase naturale de orez. Cum sa le descriu? E o imagine ireala de frumoasa, de un verde crud ce se unduieste minunat de pe un etaj pe altul. Trecand prin diverse localitati se observa cu usurinta care este indelednicirea lor: fiecare comunitate avand o alta sarcina, indelednicire.
Si pentru ca tot avem ochiul format si inundat de atata frumos si arta urmatoarea oprire e la o casa-galerie de pictori locali. De la intrare in sopronul principal o multime de copii care inconjurati de panze si instrumente specifice invata mestesugul picturii. Scoala de meserii asa functioneaza, copii vin de mici si incet incet prind exersand in fiecare zi fiecare mestesug in parte. Pictura traditionala este impartita in trei ramuri de baza : langse (un fel de console folosite in decorarea templelor, iders-iders (coloanele) si calendarele. In general pictura traditionala este bidimensionala, cu caracter narativ cu teme mitologice, povesti hinduse. Culorile sunt preparate natural din plante specifice si culorile de baza se limiteaza la: maro, rosu, albastru, galben. Personajele seamana aproape intre ele, de fapt mie una parundu-mi-se ca se repeta acelasi personaj de la o scena la alta. Cel putin chipul era foarte asemanator, ca sa nu zic identic. Personajele dupa umila mea parere se deosebesc doar prin vesmintele si bijuteriile, gesturile, care le arata si rangul. Personajele negative au formele exagerate di un pic disproportionate, pentru ca unele parti ale corpului sunt marite si au o imagine nu asa placuta.
Vizita prin galerie ne-a plimbat prin diverse camere vaste pline de picturi, de toate dimensiunile unele chiar gigantice. Stilurile espuse diferite, in ulei, cu acril, cu culori vii, cu umbre…
Iesim incarcati pe retina de frumusete terminam vizita la galeria pictorului si ne imbarcam in masina noastra. Pana la urmatoarea oprire ne incanta la tot pasul peisajul teraselor de orez… fara cuvinteeeeeeeeeeeeeeeee!
Uimita de frumusetea unor sculpuri micute albe din vitrinele magazinelor din localitatile ce le parcurgeam in drumul nostru catre muntele vulcanic Kintamani, il rog pe Gustavo, ghidul nostru, sa ne oprim sa vad despre ce este vorba. Ne oprim si ce sa va spun, din noi ramanem muti de incantare, sculpturile respective, de fapt o dantela alba, erau in os! Cum sa le descriu?… poate mai usor imi este sa anexez o fotografie a obiectului cumparat ca amintire. O dantelarie in os de vaca asa ni s-a spus, care se facea in zona care incepea sa fie muntoasa. Comunitatile de aici se ocupau in majoritate cu sculptura in os, ce dantelarie… Superbbbbbbbbbbbbb, acesta e cuvantul potrivit pentru a va descrie cum arata.
Cumparam un mic exemplar dupa ce negociem bineinteles la sange si plecam mai departe in urcarea noastra pe munte.
Eu… ce sa zic, foarte foarte multumita, iubitul meu sot a cumparat obiectele ce mi-au placut mai mult, eu abia astept de fapt sa le pun in casa noastra.
Excursia noastra continua cu un pranz local la un restaurant cu o vedere fantastica la muntele vulcanic Kintamani si la Lacul Batur.
Privelistea e superba, se poate observa vulcanul parca cu parti de vegetatie si fara pe unde a trecut lava cand a erupt, cu satele la poatele lui, cu lacul partea dreapta din pozitia in care eram noi… suntem de fapt cam la cota 1500 m si admiram vulcanul care are 1717m, privelistea este superba: muntele cu craterul sau, crestete sale negre, vegetatia de un verde intens, lacul, asezarile satelor…
Pranzul consta intr-un bufet bogat de bucatarie locala si internationala, asta mai ales in cazul in care nu-ti place gustul local. Noi, adica eu si iubitul meu sot, nu avem probleme de felul acesta, noi gustam si incercam din toate. Sa zicem ca si de data asta mancarea a fost satisfacatoare, buna, fara a fi excelenta, oricum noi doi aveam o foame… ca nu prea aveam cum sa facem nazuri. Norocosi din fire am prinns un pic de vreme frumoasa si lipede, adica fara ceata, in timpul cat ne-am servit masa, afara nu se mai vedea nimic, nori, ceata, spesctaculara priveliste de afara a disparut de la o secunda la alta.
Dupa ce ne terminam pranzul nostru in liniste coboram la masina, afara era asa racoare si ceata deasa… de eram la munte, nu? Aflam de la ghidul nostru ca urmatoarea etapa a excursiei este oprirea la terasese de orez. In coborarea noastra cer sa se opreasca un pic, era asa de frumos sa vezi verde cat cuprinde, si cata munca, cata munca, ni se explica si in ce fel se seamana, apoi se desfac, apoi replanteaza, toate muncile cu picioarele in terenul malos si cu capu; in jos la soare. Ceea ce l-a suparat pe sotul meu e ca s-a stricat chiar acum aparatul de fotografiat si…nimic poze azi cum ar spune el, oooooooooooo nuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!
Deci ceea ce vom vedea de aici incolo va ramane pe retina noastra si in memoria noastra. Admitam privelistea si aflam ca de fapt oprirea era la terasele naturale de orez de la Tegalalang.
Inainte sa urcam in masina observ cum femeile mai invarsta de aici, nu poarta nimic de la brau in sus, nu toate, cele care de fapt au ceva care sa le acopere bustul poarta de fapt ceva atat de transparent… pielea de la atata expunere la soare, vant, aer in general, are o culoare foarte vecina cu maroul si un aspect incretit, initial ai impresia ca este acoperita cu un fel de plasa.
De fapt de departe nici nu-ti dai seama ca nu poarta nimic in partea superioara a corpului, te-ai gandi ca are o bluza, chiar in stil brodat asa are aspectul. Interesant ca doar femeile batrane mai merg asa dezbracate. Femeile balineze au un o eleganta a mersului demna de un manechin al timpurilor noastre. Cu trupul subtire, cu spatele mereu drept si cu privirea dreapta tintind inainte. Asta si de la exercitiul pe care-l au in a cara nu cu ajutorul mainilor ci pe cap. In perioada sept-oct am inteles ca exista aici un festival in care femeile duc ofrandele lor gigant construite ca o piramida la un templu. Eleganta cu care cara ele imensele platouri cu picior e demna de invidiat.
Oprirea noastra la terasele de orez este foarte pitoreasca. Incredibil de frumossss. Terasele de la Tegalalang sunt o imagine fantastica: trepte ce curg intr-o unduire de o uluitoare precizie si frumusete.
Din cand in cand intalnesti palmieri de diferite feluri ce fac peisajul mai natural.
Simt ca ma incarc de energie si verdele imi inunda sufletul, am senzatia ca visez… pentru a cata oara in Asia?
Aparandu-ne de multitudinea de mici si mari vanzatori care te mai trezesc la realitate, ne urcam in masina, singurul nostru regret e ca nu am putut face ceva fotografii, semn ca trebuie sa mai venim in Bali, nu?
E dupa-amiaza si mi se pare sunt aici de cel putin o saptamana, asa de intens mi s-a parut pana acum excursia, si inca nu s-a terminat…
Urmatoarea etapa este la o gradina de fructe locale mai ales pentru degustare cica, devine mai tentant si mai interesant. Gradina de fapt seamana mai mult cu una tip botanic, cu arbori giganti de cafea, cacao, scortisoara, de vanilie, si mai ales de fructe locale: ananas, portocale balineze (cu coaja subtire si verde-galbuie iar gustul e acrisor-dulce, diferit de ceea ce cunoasteam), multe tipuri de babane pitice (sunt peste 10 specii diferite), mangostine, rambutan (din cauza aspectului numele sau inseamna parosul, seamana cu o castana salbatica dar de o culoare rosiatica iar in interior fructul e alb zemos si cu un sambure), fructul pasiunii, durian supranumit si regele fructelor, si un fruct care se spune ca numai balinezii il au care are coaja asemanatoare cu pielea de reptila si cu un continut straniu dar bun ( numele sincer l-am uitat).
Pe unele fructe le stiu din Malaesia cu specificatia ca exista diferente la gust. Dupa plimbarea in gradina mare si foarte umbroasa am fost invitati sa degustam ceva fructe, am vazut cum e fructul de cacao si de cafea cand e crud, de vanilie, etc. Pentru a ne desfata papilele gustative deja in extaz gazdele noastra ne invita pe niste terase naturale sa gustam si bauturile: cacao calda (incredibila), cafea cu ginseng (baut mai ales de barbati, se intelege si de ce) ceai de ginger…mmm minunate!!! Ceea ce m-a uimit ca lingurita era facuta nintr-o bucata rulata de scortisoara si dadea un parfum si o tenta absolut fina. La umbra sopronului, cu bauturi calde, cu tutun proaspat ce-l rulai singur de voiai sa te delectezi si cu o tigara, aveam in vata noastra o vale de un verde infinit. Ghidul nostru care vorbea intr-una, povestea la nesfarsit ne explica fiecare arbore ce este si ce utilitate are.
Am un sentiment ciudat ca plutesc, ma simt foarte bine si vegetatia din jur ma relaxeaza teribil.
Ziua noastra pare tot mai lunga, noi inca nu am terminat de parcurs tot.
Mai relaxati decat am intrat si cu ceva fructe cumparate, ne izbim din nou la iesire de o mica masa de comercianti: vand de toate. Mi se face mila si ca sa scap nu ma uit la ceea ce vand. Mi se pare uneori jenant de cat de mult se roaga de tine sa vanda, lasa la pret pana cand ti se pare ca aproape ti le daruiesc… sotul meu totusi e prins la mijloc si cumpara doua sculpturi de os, diferite ca stil de cea luata pentru casa noastra dar sunt frumusele si pretul foarte bun. Nu comentez mai mult.
Intensa si interesanta noastra excursie se continua la templul Sebatu, supranumit si templul apelor sfinte. La acest templu izvorasc niste ape care pentru balinezi sunt sacre, sfinte. Preotii folosesc aceste ape pentru a binecuvanta credinciosii ce vin sa se roage la templu. Cand ajungi la Bali sa vizitezi un templu realizezi ce opera impunatoare si ce arhitectura deosebita au. Nici castelele regilor balinezi nu pot concura prin complexitatea si importanta pe care o au templele. Constructia lor este facuta dupa reguli si principii ce tin mult de mistic, sacru, iar toate sculpturile in piatra au rol si de a imbogati aspectul, dpdv estetic. Intrarea in templu se face numai dupa ce de la poarta primesti un sarong pentru a-ti acolperi picioarele in cazul in care le ai la vedere. Obligatoriu, ca semn de respect pentru templu oricum, daca ai picioare acoperite, ti se da la intrare o esarfa cu care sa te legi la brau. Inainte de a intra in templul propriu zis trebuie sa strabati o succesiune de curti, spatii cu utilitati diverse. Prima poarta este in acelasi stil ca un turn mai amplu sectionat la mijloc si apoi partile amplasate de o parte si de alta. Odata trecuta acesta poarta se intra in prima curte, care nu are o asa mare omportanta, functioneaza ca o antecamera unde atunci cand se fac ceremoniile, aici se intalnesc, asteapta intrarea la templu, se aranjeaza si prepararea mancarurilor, ofrandele. Tot in prima curte este si turnul in care este o dotat cu toba „kulkul”, pe intelesul nostru are rolul clopotnitei de la noi. Prima curte e spatioasa si-ti sa un sentiment confortabil de spatiu, aer.
Curtea a 2-a are tot o intrare formata de poarta sectionata, mai inalta de data asta si cu trepte ce simbolizeaza muntele. De o parte si de alta avem „strajerii” statuile cu rol gardian, care sunt eroi din istorie si azi idoli protectivi, aici au rolul de a feri de spiritele rele. Uneori deasupra celei de-a 2-a intrari se afla alte figurine sculptate tot cu rolul de a proteja. Imaginea e asemanatoare cu cea a unui monstru, cu dintii proeminanti si iesiti afara.
In functie de locul unde se amplaseaza ei pot transmite un mesaj diferit: daca sunt la intrare pe partea externa a portii ei transmit bun venit si e un fel de certitudine ca oaspetele a fost purificat. Daca se afla pe partea interna, vizibila cand de fapt pleci, din templu aceasta iti transmite de fapt drum bun si te asigura macar pentru o vreme de protectia sa.
Ofrandele incep sa apara mai evident la tot pasul si mai ales langa statuile considerate sacre. Trecerea prin aceasta poarta este considerata o purificare inainte de a pasi in spatiul cele de a 2-a curti.
In acest nou spatiu gasim de o parte si de alta alte statui reprezentant tronuri mai mici ca marime pe care pot sa stea localnicii mai importanti si altele cu zeitati diverse. Cei mai importanti zei sunt pe parte cu muntele iar ceilalti, nefiind considerati neimportanti, pe partea de est. Statuetele sunt amplasate cu o anumita regula si ordine, in functie de insemnatatea templului gasim mai multe sau mai putine. Toate statuile devin sfinte dupa o succesiune de ofrande si rugaciuni zilnice si dupa ce preotul isi da acordul.
Ofrandele si rugaciunile, odata devenit sfant locul, nu se pot intrerupe niciodata pentru a nu supara zeitatea personificata in piatra, acesta aduce mare ghinion!
Templele au in componenta o succesiune de temple mai mici apoi central este unul mai mare. Insemnatatea lor se vede dupa numarul de acoperisuri. Numarul treptelor din etajele acoperisului este impar si difera de la un templu la altul, in functie de importanta si puterea fiecaruia. Cele mai multe trepte pot fi 11., sunt amplasate cu o anumită regulă şi ordine, unele temple au mai multe, altele mai puţine. De obicei sunt aşezate pe acoperişuri supraetajate în formă de piramidă, iar statuetele acoperă toată suprafaţa. Cele mai multe trepte pot fi în număr de 11.
Impresionante!
Dar sa trecem la templul nostru Sebatu.
Inca de cand am pasit aici am simtit o energie speciala, unica o pace si o liniste ce-mi inunda realmente sufletul. Templul este suiuat intr-o micuta depresiune, aparat parca de muntii din jor, nu foarte inalti. Vegetatia ce sta pe culmea muntelui face ca templul sa fie inconjurat de o „mare” de verde intr-o frumusete naucitoare. Intram dupa ce ghidul nostru bineinteles ne pune esarfa la brau, semnul respectului pentru templu. Incepem sa coboram pentru a ajunge la cea de-a 2-a poarta. Mi se pare miraculos de frumos, imi place atat de mult ca nu pot articula. In partea stanga a intrarii se afla un lac in mijlocul careia este o statuieta foarte gratioasa a unei zeitati feminine cu patru maini, in care tine cu o gingasie evidenta un instrument muzical (un fel de mandolina) si o carte… aceasta zeitate aflam ca este a cunoasterii. La piciarele ei sta o gasca sau lebada cu aripile desfacute, ca si cum isi ia zborul. Statueta pe mijlocul luciului apei este foarte frumoasa, pentru mine impresionanta. Ni se spune ca si gasca/lebada este considerata un animal sacru, odata ce spijina aceasta statuieta si ca nu se poate manca.
Hindusii balinezi in schimb mananca vaca, de anumite culori, nu toate… dar asta e un alt subiect.
Templul Sebatu dateaza inca din anii 1500, fiind unul din cele mai vechi si venerate temple ale insulei. Templul este inconjurat de bazine pline cu pesti colorati multicolori, fiecare bazin este marginit de alta dantelarie in piatra.
Trecem dupa explicatiile de rigoare de cea de-a 2-a poarta la succesiune templelor apei sacre. Acolo ca de obicei un templu central.
Locul destinat ofrandelor.
Interesant ca erau puse peste tot niste monede chinezesti. Acestea reprezinta simbolul primilor bani ce au aparut in Bali.
Aproximativ in anii 1500 imparatul de atunci se casatoreste cu fiica impatului chinez si asa, odata cu aceasta, ajung primii bani in insula.
Monezile chinezesti au o forma foarte speciala: sunt rotunde si au o gaura patrata la mijloc.
Cercul exterior al monedei reprezinta cerul si patratul reprezinta pamantul, cerul fara sfarsit, pamantul definit si clar ca forma.
Moneda este apoi folosita de om (balinezi) pentru schimburile sale si in felul acesta se creeaza trinitatea cer-pamant-om.
Aceasta explicatie deriva se pare din traditia chinezeasca.
Neavand cum sa facem macar o fotografie la acest frumos templu, luam ca amintire o micuta moneda si ne pregatim sa iesim.
Ca in numeroase locuri si in temple intalnesti foarte des semnul svasticii in oglinda, care la hindusi e semnul prosperitatii si al norocului bun. Ce ciudat e, nu? La noi in Europa reprezinta oroare, razboi si groaza, aici la hindusi este o binecuvantare.
De fapt simbolul din acesta mitologie a fost ales de nemti, tocmai pentru simbolistica sa complexa.
In plimbarea noastra prin spatiul templului incercam sa nu deranjam pe cei ce se roaga.
Hindusii se roaga cu palmele ridicate pana deasupra capului, orientate spre fata si intotdeauna cu un betisor parfumat arzand.
Ei cred in nirvana si vor sa o atinga, nu cred in reincarnare vor sa faca totul in viata asta pentru a se apropia de nirvana.
Conceptul lor mai consta in: sa uiti de tine insuti si sa fii capabil de a-ti infrana toate poftele si dorintele.
“Urmeaza fluturele si omul batran cu un zambet” spune o zicala locala.
In filozofia hindusa, varianta balineza bineinteles, pacea si libertatea se obtin prin armonie tripla (Tri Hita Karana) si anume: Dumnezeu a creat natura si continutul ei; natura ofera hrana si tot ce este necesar pentru fiintele umane; fiintele umane au obligatia sa intretina natura, sa construiasca temple, sa se roage, sa tina ceremoniile.
Plecam de la templu cu o senzatie de curatenie sufleteasca, ma simt diferit dupa ce am vizitat locul asta.
Nu ma pot concentra sa vad ce vind masa de comercianti de lucruri turistice de vis-a-vis.
Ziua ca program excursional s-a incheiat aproape. Afara s-a lasat si intunericul. Ne intoarcem spre hotel aproape extenuati, dar cu asa multe senzatii.
Sunt foarte obosita mai ales psihic.
Sunt impresionata de fapt de tot ceea ce am vazut si aflat azi, simt ca am urechile pline, nu mai vreau sa aud nimic.
Odata ajunsi in camera, obositi pana peste urechi, decidem ca nu avem nici chef de mancare si mergem la bar doar pentru o bere.
Acolo ne intalnim cu „prietenul” ospatarul care bineinteles vrea sa ne vanda un pont, o ocazie, sa apelam la el daca avem nevoie de ceva.
Sunt un pic iritata de multitudinea de binevoitori care vor mereau sa-ti dea ceva bun. Stop pentru azi. Nu mai cumparam nimic!
Dupa berea de la bar mergem la culcare. Cred ca asa devreme 10,30pm n-am mai adormit de mult, amandoi.
E incredibil, adorm cu multitudinea de imagini si de informatii in minte, in bratele sotului meu.
Gata pe azi, si maine e o zi!