Patriotismul, ce cuvant perimat in tara mea… dar uitandu-ma la cei din tara asta ma apuca un fel de mandrie romaneasca. Peste putin timp e ziua nationala, pe 30 august, se implinesc 49 ani de la independenta „merdeka”.
Este greu de povestit cum arata strada, masinile, cladirile tot. Toata lumea are steagul national, e la tot pasul. Pe masinile particulare, pe taxi-uri, cladirile sunt imbracate in gigantice steaguri, micile balcoane au aproape fiecare steaguri, peste tot e arborat steagul national. Vederile au imprimat intr-un colt steagul national, la benzinarie cand alimentezi il primesti cadou, la supermacket se gaseste la un pret foarte mic, pe diferite marimi si calitati de tesatura. Asta imi aduce in minte ca odata in activitatea mea a trebuit sa-i procur unui client un steag al Romaniei. Dupa un tur al Bucurestiului pentru a gasi un foarte urat lucrat, se gaseau ale altor state dar al tarii nostre nu.
Promovam toate alte insemne dar pe ale noastre nu! Asta e o reminiscenta de-a timpului comunist, cand se credea ca tot ce vine din afara tarii e mai bun si mai calitativ, de frumos nu vorbim ca era superb inainte sa-l vezi.
In tara mea vezi mandria oamenilor sa poarte steagul doar cand castiga echipa nationala, altfel nu. Suntem romani numai daca triumfa fotbalul?
Dar ce reprezinta steagul? Pentru mine reprezinta identitatea nationala.
Malaiesia, o tara nu asa cunoscuta in afara granitelor, nu mai spun prin partile noastre unde le e greu si sa repete numele capitalei, e mandra ca e independenta si-si arboreaza steagul de cate ori are ocazia. Cand am venit aici plecasem de acasa cu perceptia ca e un fel de lume inapoiata aici, realitatea e cu totul alta si gandirea ca nu mai e nimeni ca noi nu e asa buna.
Inregimentati in comunism si apoi sperand ca americanii, sau mai bine zis lumea occidentala e solutia pentru noi am avut aceste doua repere. Daca la inceput comunistii erau cei mai buni, am schimbat ca ziua cu noaptea si americanii impreuna cu lumea vest-europeana luat locul de onoare.
Despre tarile din partea asta a Asiei pana la tsunami nu se vorbea decat de pedofilie, pornografie mai ales infantila, gripa aviara, masaje mai mult sau mai putin terapeutice. Poate ca exista si asa ceva, dar nu inca nu am vazut. Nimeni nu face publicitate frumusetii naturale, cat de minunate sunt serviciile aici. De platit platesti oriunde in lume, dar in Malaiesia esti tratat cu respect, faptul ca toata lumea iti ofera un zambet te relaxeasa teribil si te face sa te crezi important. Eu am aceasta senzatie. Ei ca natie nu sunt niste chipuri frumoase, sunt chiar urati, dar largimea zambetului si vocea foarte calda te coplesesc.