Ceea ce vreau eu sa concentrez in urmatoarele randuri nu e un jurnal, nu e o epistola ci doar propriile mele ganduri si senzatii din pelegrinajele mele prin lume.
Poate ca de multe ori discursul meu va fi un pic social dar asta e consecinta felului meu de a fi, a unei persoane careia i-a placut sa-si puna mereu intrebari si care cauta fara incetare sensul fiecarei lucru sau actiuni in parte. De fapt e o contradictie pentru ca imi place pe de o parte sa iau lucrurile asa cum sunt, dar curiozitatea-mi innascuta ma face sa am aproape mereu capul plin de „de ce-uri”. Imi place sa cunosc ceea ce au descoperit si construit inaintasi nostrii dar ceea ce mi se pare mai surprinzator e ca totul are o semnificatie, din cele mai vechi timpuri, chiar si fara toate descoperirile moderne ale tehnicii.
Povestea mea poate ca incepe cand m-am nascut, sau mai tarziu cand am constientizat ca exist, ca sunt un om, ca sunt iubita de familia mea, ca pot sa rad, ca-mi iubesc semenii, nu stiu cand a inceput totul. Stiu ca sunt o persoana foarte norocoasa, ca-mi place viata, natura si-mi plac oamenii, caldura lor cu tot ceea ce vine de aici. Certificatul meu spune ca m-am nascut in 1972 la sf anului in Bucuresti, spun asta pentru ca eu nu-mi amintesc nimic despre acest lucru, dar oare cine isi aminteste propria aparitie pe lume ? Eu una nu am auzit pe nimeni. Cand m-am nascut eu si… multi ani dupa, tara mea facea parte din blocul comunist est-european, e la timpul trecut dupa cum se vede pentru ca azi totul s-a schimbat. . Nu am zis si nici nu cred ca pot sa-mi dau cu parerea in ce sens s-a schimbat, depinde de unghiul din care privesti si la ce te referi.
Oricum tot ceea ce urmeaza sa relatez mai departe e din punctul de vedere (doar al meu) este al unui om format educational si scolar in acele timpuri. Toate impresiile mele de mai tarziu se vor constitui intr-o haina perpetua a comparatiei si de aceea depinde intotdeauna cu ce compari.
Sistemul de referinta e cel care te face sa vezi sau sa realizezi ca ceva e diferit.
Citeam deunazi ca de mici suntem obisnuiti sa judecam lucrurile intre niste limite :alb-negru, mare-mic, dulce-amar, si exemplele de genul acesta sunt nesfarsite. Intotdeauna ceea ce vezi cand il caracterizezi e mai mare decat…sau mai dulce decat…, si faci niste referiri pe care majoritatea se presupune le conoaste. Asa ca propriile mele perceptii si impresii se constituie intr-o referire la ceea ce am fost eu invatata si obisnuita.
Copilaria mea o consider foarte fericita si pitoreasca totodata, crescuta la bunicii materni pana la varsta scolara intr-un climat un pic ruralo-burgheze care nu se integra prea bine in prezentul inregimentat de regulile comuniste. Bunica provenea dintr-o familie distinsa, avusese un frate preot, un altul ofiter si asta e ceva in timpurile acelea intr-un sat din apropierea Buzaului. Bunicul meu traia intr-un trecut foarte indepartat cu timpurile sale. El lucrase la uzina de avioane de la Brasov si pentru ca avea o origine nesanatoasa (adica familia sa era instarita si cu prea multa carte), dupa venirea la putere a comunistilor a fost dat afara si s-a intors a-si relua viata de taran fara a fi facut pentru asta. Deci in linii mari fara prea multa romanzare cam astia erau bunicii mei, carora le multumesc acolo in ceruriunde sunt pentru invatamintele si sfaturile date. Climatul era plin de ordine si disciplina, tinand seama de factura militara a lui, existau multe reguli si nu puteau fi incalcate oricat eram de mici (sau asa consideram eu), dar presarata cu un umor de toate felurile. Aveau bunicii mei un umor inconfundabil si molipsitor, un dar al povestiri cu interpretare scenica cu tot (asta cred ca mostenesc si eu) . ceea ce am invatat in perioada copilariei mele imi amintesc si azi si constituie baza personalitatii mele.
Pentru bunicii mei am tot respectul azi si regret nespus disparitia lor inainte de vreme.
Dupa perioada sa zicem ‚idilica’ din casa de la Zarnesti de Buzau , m-am mutat cu familia la aproape 100 km nord adica in Focsani (Vrancea). De fapt azi realizez ca din momentul plecarii mele de la Zarnesti m-am perindat prin atatea locuri… ca nici azi nu m-am oprit: Focsani, Iasi, Bucuresti pana la plecarea din tara dupa ce m-am casatorit.
Perioada focsaneana s-a petrecut in timpul comunismului si pastrez in minte ordinea si supusenia oamenilor. Toata lumea era aproape egala ma refer material, in magazine nu era nimic dar toti aveau tot ce le trebuie in frigidere. Solidaritatea acelor timpuri azi e imposibil de conceput. Dificultatile cu care se confruntau oameni, lipsurile, imposibilitatea exprimarii libere te faceau sa fii mai uman, dupa parerea mea, comparativ cu timpurile prezente.
Imediat dupa terminarea liceului am luat din prima incercare la facultate (nici nu credeam ca sunt in stare) si a urmat o perioada de 6 ani in dulcele Targ al Iasului.
Din momentul acela am inceput sa ma descupar pe sine si sa realizez ca pot fi mai mult decat fetita timida de acasa. Maturizarea din timpul studentiei nu s-a petrecut brusc ci treptat, an de an cu date noi ale problemei si cu experienta anilor trecuti perceptia asupra acelorasi lucruri, situatii se schimbau. Asa am realizat ca flexibilitatea in gandire si capacitatea de a putea analiza din diverse unghiuri te fac sa intelegi mai bine timpul prezent. Iasul il pastrez si astazi cu o amintire foarte frumoasa si placuta, acolo mi-am petrecut tineretea cea mai dulce, proaspata fara a avea grija zilei de maine.
Cu toate asta nu m-a atras f mult sa raman dupa terminarea scolii in Iasi, am preferat sa plec in Bucuresti.
Bucurestiul, cu toate ca era locul nasterii mele era un oras cu totul necunoscut pentru mine, nu mai fusesem niciodata. Asa ca instalata intr-un cartier rezidential in casa unui unchi a inceput pentru mine aventura in „jungla” bucuresteana.
Ca intotdeauna in viata mea am avut din primele zile noroc de intalniri importante si de cunostinte cu oameni valorosi. Stateam singura intr-o vila situala langa Arcul de Triumf, imediat m-am incadrat intr-un domeniu total nou pentru mine: publicitate. Cei 8 ani si jumatate de trai bucurestean au trecut repede si intens, avand in vedere ca nu tin minte in primii 5 ani de munca sa fi avut concediu macar o zi. Deci intrasem intr-o hora nesfarsita a activitatii care ma acaparase cu totul. Nevoia de schimbare sau de progresare m-a facut sa schimb in perioada petrecuta in capitala 5 firme de profil, ultima dandu-mi mari satisfactii pentru ca era a mea.
Dupa perioada de “nastere” a firmei mele intamplarea, ca de fiecare data providentiala, face ca o veche legatura cu o prietena din perioada ieseana, sa fie reluata. Spun asta pentru ca nu am mai stiut nimic de ea ani de zile brusc i-am aflat adresa de email/ telefon, tot. Regasirea acestei adrese mi-a schimbat definitiv viata! Asta nu am realizat decat mult mai tarziu…
Prin intermediul ei l-am cunoscut pe cel care mi-a devenit in scurt timp sotul meu. Intalnirea aceasta m-a facut parca sa renasc si sa descopar iubirea, in adevaratul sens al cuvantului, am realizat treptat de fapt ca exista iubire. Relatia noastra a inceput si s-a continuat pana la casatorie intr-un foarte intens schimb de idei iar intalnirile noastre fizice erau extrem de intense. Viata mea se transformase radical, munceam acum foarte intens pentru a putea pleca la iubitul meu.
In sufletul meu era mereu vacanta, era vara, o… vara eterna!